David, ne ruinezi ! (1)
Abordarea față de David Popovici simbolizează tot ce Statul Român face greșit în sport, în aplauzele publicului
S-o spunem din capul locului, ca să nu existe dubii: David Popovici e în primul rand un tip super cool, pare deosebit de inteligent, și mai e și foarte foarte bun la înot (no sh*t??).
E atat de degajat, de natural, de proaspăt prin felul cum se poartă pe sine, încât pe bună dreptate fascinează, și la doar 17 ani oferă o atat de necesara gura de oxigen în peisajul dezolant al sportului românesc. Ultima dată când am văzut asta a fost tot la cineva apropiat de varsta lui, Emma Raducanu, care în felul ei - diferit, dar similar - reprezintă același reviriment pentru tenisul (sportul?) din UK. [chiar as fi curios cand vor face cunostiinta David cu Emma, cum va decurge intalnirea]
Dar nu despre elogii aduse lui David Popovici vreau sa scriu în continuare, iar dacă totuși vreți asta, va recomand acest superb articol scris înainte de Mondiale de Andreea Giuclea, care e atat de buna în a scrie [doar1] povesti frumoase despre sportivi.
De asemenea subliniez ca nu vreau sa scriu critic despre David in sine, poate doar despre alegerile pe care în mod aproape inevitabil a fost îndemnat sa le facă și pe care nu i le putem imputa prea mult.
Trebuie însă sa vorbim despre ce simbolizează abordarea întregului Sistem față de David Popovici pentru starea precară în care se găsește sportul românesc, incepand cu rezultatele în scadere și mergand pana la ce ajung sportivii care nu ajung ca Popovici.
“David a ales sa ramana in Romania, bravo David !” Nu, bre’ !
Încă de prin 2018, urmarindu-i traseul lui Robert Glință care mersese la USC2, auzisem de un puști înotător super rapid care făcea senzație pe la naționale și mai era și super caterincă pe instagram, un ciudat slabanog cu par lung și cu username chlorinedaddy. In 2020, era pandemie și omu’ și-a pus la licitație medalia castigată cu un an în urmă la FOTE Baku pentru un coleg care avea leucemie și avea nevoie de tratament CAR-T. Am licitat special ca să câștig pt că voiam să îl cunosc. Ne-am intalnit la bazin la Lia Manoliu, mi-a dat medalia și i-am zis că dacă se califică la Tokyo i-o dau inapoi, apoi l-am întrebat ce planuri are în viață,3 după liceu. Suindu-se pe biclă și dand ture în jurul meu mi-a zis ca e cam clar ca vrea sa plece in State cu bursă, la ceva program de top pe înot și academic. În gândul meu : “bun, e ce trebuie, he gets it, just as I thought”
Intre timp, fast forward 2021, scoate 47.3 pe sută la Europenele de înot de la Roma, de vuieste lumea înotului, se califica la Tokyo, îi trimit medalia de la Baku chiar în satul olimpic, fac puțin mișto cu el ca “uite, măcar te întorci și tu cu o medalie de acolo” dupa acel fabulos loc 4 la mustață. Însă lucrurile se schimbă. Îmi spune că nu mai vrea la studii in State, că el crede că poate să își maximizeze potențialul la înot si în (doar in?) România, ca “nu-i place America4, ci Europa” și în plus… stă să semneze pt iSwimLeague unde concura deja cu succes (și multă promovare) și colegul mai mare Glință, ceea ce i-ar fi anulat statutul de amator, obligatoriu pt NCAA. Părea extrem de conștient și de asumat în ceea ce-mi spunea.
Ceea ce m-a izbit atunci în discuția cu el este ceea ce vad rostogolindu-se și azi peste tot în presa, la formatorii de opinie, federali, stakeholderi, gazetari, și care ajunge mai departe sa se reflecte asupra alegerilor în viața pe care le fac sportivii :
Totul pentru performanță. Acest unilateralism nociv, această miopie obsesivă în care nu ne putem imagina alta dimensiune a sportivului în afară de cât de sus va ajunge pe podium, și de câte ori.
Educația și mediul în care se vor forma, beneficiile pe termen lung pentru sportivi dar și pt noi ca societate de a avea oameni, campioni, formați la cel mai înalt nivel academic, nu par sa fie variabile care sa conteze.
“Dar stai, intelegem, studii, dezvoltare personală, mediu divers si international… dar totusi…. dacă plecând acolo își periclita șansele la performanță ?”
Este evident imposibil de afirmat cu certitudine “ce-ar fi fost dacă”.
Însă ceea ce nu este deloc clar din cate vad, presei, publicului, sportivilor și Sistemului din România este ca la fiecare ediție a campionatelor mondiale sau JO, peste o treime dintre medaliați sunt în sau au trecut prin sistemul universitar competitional American. Nivelul sportiv, de pregatire și condițiile oferite sunt de top. Dintre inotatorii actuali îi putem aminti pe Katie Ledecky , Tori Huske, Regan Smith - Stanford, Alex Walsh, Leah Smith - UVA, Bobby Finke si Caeleb Dressel - Florida, Ryan Murphy, Trenton Julian - Cal Berkeley. O lista completa a americanilor aici. Dintre internaționali : Leon Marchand - Franta, University of Arizona, Felix Auböck - Austria, University of Michigan.
In rest,
Nici aberațiile lui Țiriac cum că “n-avea cum să plece din timpul liceului” - nu se punea problema, Nea Tiriac. Ofertele de studii erau pt după liceu.
Nici mitul faptului ca odată mers acolo nu mai poate concura la competiții FINA pt Romania pt că “se suprapune programul” - nu, nu se suprapune, că doar aia nu sunt cretini, altfel cum ar mai concura ai lor la mondiale ?
Nici faptul ca “l-am pierde” pe băiat, de parcă ar fi un giuvaier pe care trebuie sa îl ținem în vitrină,
..nu explică de ce nu ne-am dori, ca țară, să avem un David Popovici educat si antrenat la Stanford, Harvard sau Berkeley, pe banii și cu expertiza americanilor. De ce nu a fost înconjurat la Federatie, la club și la COSR de oameni care să-i zică :
“Du-te David ! Noi te incurajam și te susținem sa faci pasul asta, pt ca este cel mai bun pentru tine, per total, și ca sportiv dar mai ales ca om !
Dar este bine și pentru ceilalți, pentru exemplul pe care-l vei da, pentru cum ne dorim noi sa arate sportivii de acum incolo: educati, independenti, pe picioarele lor, si campioni”
Licitații distructive, pe banii noștri
În timpul europenelor de juniori din 2021 de la Roma, XXXX XXXX5, fost coleg de la polo și actualmente șeful secțiilor de î _ _ t, p _ _o și t _ _ _s de la CSA Steaua era un om fericit. David Popovici, sportivul lui, dublu legitimat la Navi și Steaua, rupea recorduri și uimea lumea înotului.
Dupa Tokyo, unde Popovici a confirmat și a intrat în atenția publicului larg, XXXX mă sună într-o dimineață în California, vizibil afectat, cu vocea unui om care își vede năruite aspirațiile : “Sexule6, ai avut dreptate…nu e normal ce se intampla la noi în România în sport !”
Secția de înot de la CSA Steaua nu reușise să îi facă o ofertă suficient de consistentă lui Popovici și antrenorului său în competiția cu CS Dinamo, care și-l dorea pe noul star al natației mondiale.
“I-am oferit €5000 pe lună, … mai mult nu am cum ! Ce să fac? Dinamo îi dă €7500 lui și €7500 antrenorului. Dacă lui îi dăm atât, atunci Simonei Radiș de la canotaj, care e campioană olimpică, cât să-i dăm ?! “
Deși era clar că din punctul lui de vedere, pt XXXX se întâmplase o tragedie și urma să dea socoteală șefilor de ce l-a pierdut pe Popovici în fața rivalei Dinamo, mie mi se părea că merita să îl felicit că n-a căzut în capcana de a plăti niște sume aberante. Care Dumnezeu poate fi justificarea să plătești un înotător, fie el și viitor medaliat mondial și olimpic, cu asemenea sume ? Ok, iti pleacă Popovici la Dinamo. Așa, și ?
“Dar fotbalistii ? Dar handbalistele plătite cu zeci de mii din banii primăriilor ? Popovici macar e campion mondial, nu merită ?”
În primul rând, dacă lucruri aiurea se întâmplă în alte ramuri ale sportului la noi (handbal, dar si alte sporturi), asta nu justifica încă o aberație.
In al doilea rand, fotbaliștii români, așa varză cum sunt, se întâmplă să joace un sport ale cărui drepturi de televiziune se vând cu sute de milioane de euro chiar și în mizeria noastră de campionat intern. Televiziunile plătesc, pe criterii comerciale, acei bani, pt a transmite acele meciuri, la care si noi ne uităm. Mai departe, echipele românești pot juca în cupele europene de unde cluburile pot încasa alți bani sau pot vinde fotbaliștii altor echipe din vest. Pe scurt, fotbalul produce bani, este un business established.
În afară de iSwimLeague care se chinuie să meargă, cu un magnat ukrainian care momentan pierde bani, dar care speră să creeze un nou produs, inotul nu este un sport foarte comercial, cu atat mai puțin la nivel de club.
Dinamo nu participă în iSwimLeague, nici n-ar avea cum, și deci tot ce apucă să obțină sunt niște “bragging rights” pentru ei și Ministerul de Interne atunci cand Popovici mai ia o medalie. PE-NI-BIL. Si scump.
De ce, pentru numele lui Dumnezeu, este atat de important asta, încât să fii dispus să dai 180,000 euro pe an din bugetul tău, finanțat din bani publici ?
Cum s-a ajuns la sumele astea ?
Imaginați-vă că un cuplu, sot-sotie, vor să își cumpere o casă. În loc să pună impreună o ofertă însă, soțul și soția licitează separat, unul împotriva celuilalt. La final, unul dintre ei câștigă, plătind prețul umflat de licitație, și apoi se mută împreună în noua locuință.
Exact la fel se întâmplă în sportul Românesc, iar cazul lui Popovici este cel mai elocvent.
Banii în sport vin toți din același buzunar : bugetul de stat, și ar trebui sa aibă un singur scop7: performanțe în sport pentru România ca țară. In schimb, Steaua liciteaza contra lui Dinamo, Rapid sau CSMx, umfland artificial contractele unor sportivi care nu concurează decât la nivel de țară, nu si de club. How is that good policy ?
Unde riscam să plece Popovici dacă nu îi dădeam decât o cincime din acea suma, sa zicem ? Se lăsa de inot ? Nu mai venea la lotul național ? Nu prea cred. Cu tot respectul pentru el și performanțele lui, și admițând faptul că “nu e prost ăla care cere, ci ăla care dă”, cu 100,000 euro poți ține 3 secții de înot la Dinamo, cu tot cu juniori și seniori, conform datelor din 2018-2020 oferite chiar de club :
Prețul corect al suportului de la Stat pentru sportivi. Cum fac alții ?
Care ar fi, totuși, o sumă corectă pentru indemnizatia de sportiv a unui înotător olimpic? Greu de spus, evident. Pe criterii valorice sau pentru cat înseamnă el pentru România în acest moment - neprețuit de mult.
Totusi, resursele noastre sunt limitate, iar Romania, contrar a ceea ce se vehiculează asurzitor de ani de zile, nu cheltuiește deloc puțin pe sport, per total. (more on this later).
Haideți sa vedem, ca termen de comparație, cat dau alte tari pe lună inotatorilor medaliati olimpic.
Marea Britanie, a avut la Tokyo 8 medalii la înot, 4 de aur, 3 de argint si una de bronz. La Rio au avut un aur și 5 de argint. Deci să zicem că fac ceva bine…
Pentru ciclul Tokyo (August 2016 - August 2021), UK Sport, unica entitate care gestioneaza strategia sportului si banii guvernamentali pentru sport in Marea Britanie (spre deosebire de România unde avem MTS, COSR, Steaua, Dinamo, Rapid, etc care toate primesc bani de la stat pt sport și își mai fac și concurență ) a finanțat un număr de 89 de inotatori, cu sume anuale impozabile cuprinse între £6,000 si £28,000. In total, in ciclul Tokyo (5 ani), indemnizatiile înotătorilor britanici au însumat £925,0008.
Observăm că numai cativa sportivi (medaliații ciclurilor precedente) primesc spre maximul de £20-£28k pe an brut (cam £1900 lire net pe luna), sume care îi plasează, conform ONS abia în percentila 66 a distribuției veniturilor în Marea Britanie.
Adică 66% din populatie are venituri mai mari ca înotătorii olimpici britanici, dacă ceea ce primesc de la UK Sport ar fi singura lor sursă de venit.
Oare Marea Britanie nu își iubește medaliații olimpici ? Are rost să calculăm în ce percentilă te plasează un contract cu Dinamo de 7000 euro net pe lună în România ? Suntem generoși, sau risipitori ?
In concluzie, România scoate din buzunar ireal de mult bănet ca să-l plătească, fără niciun termen de comparație sau criteriu obiectiv pe David Popovici. Iar apoi aplaudă tâmp (influențând indirect) alegerea lui de a nu merge la Stanford, cu bursă full, să se antreneze și să studieze alături de cei mai buni din lume, pe banii americanilor. Bună treabă…
to be continued…
P.S. : revenind la Emma Răducanu, se pare că își păstrează opțiunea pentru a urma și o universitate de top. Chestiune de preferință personală… sau…ce ține de anturaj.
Andreea Giuclea mai scrie și despre lucrurile rele care se intampla, dar rar. Curaj, Andreea !
Din păcate doar pentru 2 ani.
Cine ma cunoaste știe ca asta e intrebare clasica la mine :) Dar la el chiar d-asta venisem sa il cunosc. Să-mi confirm ca poate fi acel gen de sportiv pe care România tot nu îl avea: si campion, si lider, si educat.
Nici mie nu-mi place Germania, dar dacă sunt fotbalist și mă oferteaza Bayern Munchen…. nu raman la FCSB…:/
Din motive ce țin tot de crisparea și lipsa de transparenta în sportul Românesc am sa ascund numele celui implicat în următoarele paragrafe, la cererea lui.
Porecla mea…
Simplific putin aici, pe langa performante cred ca e util sa ne dorim, ca obiectiv public, si accesul la sport pentru cat mai mulți copii, lucru util în formarea lor.
Sursa datelor : Cerere de informații publice către UK Sport, conform Freedom of Information Act