C.E. Înot Otopeni: O petrecere scumpă la care toată lumea s-a distrat copios
Campionatul European de Înot în Bazin Scurt de la Otopeni a costat cât subvenția de la Stat pe un an și jumătate pentru FRNPM
Este greu să scrii sau să spui lucruri care vin contra opiniei populare. Ți se atribuie rapid etichete de hater, necunoscător al fenomenului, sau că sigur “faci jocurile cuiva”. Este însă și mai greu să asiști pasiv la erori de politici publice sau de management, elogiate drept succese răsunătoare, în camera cu ecou a frăției dintre federali, jurnaliști și politicieni.
Opinia populară în acest caz are de-a face cu Campionatul European de Înot de la Otopeni, care tocmai s-a terminat, și care a fost perceput - conform relatărilor elogioase din presă și ale postărilor din social media ale oamenilor din sport - ca un real succes organizatoric și de imagine, o adevărată mândrie națională.
Din capul locului, subliniez că în acest articol nu contest organizarea fuoriclasse sau superlativul atmosferei creata de fani în tribune, reclamele cu led-uri pe margine, recordurile bătute sau aportul publicului la moralul concurenților români. Pun însă la îndoială, dintr-un unghi rece al utilității, al politicilor publice și al obiectivelor ce țin de performanța și competitivitatea sportului românesc, oportunitatea organizării unor astfel de evenimente sportive de anvergură, finanțate din bani publici.
Ultra costisitoare și acaparatoare de resurse operaționale pentru federațiile naționale1 , competițiile mondiale sau europene organizate de România sunt precum o nuntă de lux într-o destinație exotica, cu invitați bogați și celebri, care vin, se simt bine și felicită gazdele, amintirile rămân de neuitat, se fac poze, cântă Rihanna, șampania curge. Nașii care au finanțat nunta sunt satisfăcuți : oaspeții de seamă au fost convinși că gazdele fac parte din lumea bună. Însă oaspeții pleacă acasă cu avionul privat și locuiesc la palat, pe cand mirii se întorc cu autobuzul acasă la bloc, unde locuiesc cu chirie.
Bugetele lor, bugetele noastre
Mâna sus cine n-a auzit de cel puțin 100 de ori că “sportul românesc este subfinanțat de către Stat” (comparativ cu cei cu care ne intrecem) . Afirmația asta se pretează bine la un banc cu Radio Erevan, pentru că pe de-o parte ea este adevărată, finanțarea de la Stat care ajunge efectiv la a susține direct performanța pe scară largă și dezvoltarea sportului din România2 este sub nivelul țărilor din occident. Dar în același timp ea este și falsă, deoarece dacă adunăm multe alte de fluxuri de bani care vin de la Stat către sport (rente viagere, premieri, angajări de sportivi și antrenori în poliție și armată, scutiri de impozite, subvenții pentru cluburile ministeriale și municipale, organizări de evenimente) vedem că în multe cazuri, finanțarea bugetară per sport este egală sau depășește subvențiile din occident.
Reiese astfel că ori de câte ori decidenții politici alocă bani către sportul de performanță, ei au de făcut alegeri. Pot să finanțeze petrecerea de azi, sau medaliile de mâine. Pot să aleagă bunăvoința și larghețea excesivă de azi față de cei câțiva campioni pe care îi avem, sau sistemul cumpătat dar echitabil care va aduce performanțe broad-based, în viitor. Deloc surprinzător, aceștia vor alege să finanțeze cu predilecție ceva care are vizibilitate, și care aduce gratificare imediată din partea votanților ușor prostibili. Și nu în ultimul rând, ceva de unde se pot și “trage” niște bani.
Din graficul de mai sus se vede cum organizarea acestui campionat a costat Statul Român (subvenția a venit exclusiv de la guvern) aproximativ 2 milioane de euro3, dintre care 1 milion s-au dus direct la LEN ca taxa de organizare. Pentru a pune în perspectivă ce înseamnă asta pentru banii vehiculați în înotul românesc, compar cu subvențiile de la COSR și MTS (în fapt de la bugetul de Stat) pentru Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în ultimii 2 ani pentru care există cifre.
Beneficii reale, beneficii prezumtive
Fără îndoială , există și niște beneficii reale din organizarea de competiții în România. Se economisesc banii cu deplasarea până în locații uneori îndepărtate, iar sportivii beneficiază de susținerea publicului gazda, care uneori se reflectă în rezultate. Există și un “spill-over effect” al banilor cheltuiti în economia locală, cu hoteluri și furnizori locali de servicii beneficiind intrucatva de banii cheltuiți de delegațiile vizitatoare.
Am auzit însă multe alte argumente pentru a susține oportunitatea cheltuirii de sume exorbitante de la buget pentru a organiza astfel de competiții în România. Am să le analizez pe rând:
1. “Să punem România pe hartă, să arătăm că putem !”
Există această percepție - izvorâtă dintr-un complex pe care recunosc că și eu l-am avut mulți ani, că România nu e apreciată la adevărata ei valoare și că pentru asta sportul trebuie folosit ca un instrument de validare a cât de ok suntem de fapt ca țară. Se tratează cu trăit în afară și deschis mintea la faptul că nu are nimeni nimic cu noi.
2. “Este felul în care federațiile pot face rost de bani, din organizare”
O idee vehiculată de alte federații care au intrat și ele în hora organizării de competiții4 este că prin obținerea de finanțare de la buget pentru competiții internaționale în România, ajung să le rămână bani în conturi, fie din sumele în plus nereturnate, fie din diferențele din tarifele de cazare.
Dacă este adevărat, acesta este un exemplu clasic de scărpinat invers, pentru că nu ar trebui să fie nevoie să ceri 4 milioane și să faci un campionat care te costă 1.9 milioane dar care paralizează o federație întreagă, doar ca să îți rămână și ție restul. Guvernul ar face mai bine să dea direct fondurile federației care are nevoie de bani, pentru sport.
3. “Copiii își pot vedea idolii concurând, asta îi motivează pentru performanță”
Din același interviu al Cameliei Potec pentru substack-ul Andreei Giuclea : «Ce câștigă natația românească fiind gazdă? „În primul rând, sportivii noștri și cei care vor veni să vadă această competiție (…) câștigă foarte multe lucruri. Au posibilitatea să înoate la ei acasă, au posibilitatea să-i vadă în bazinul în care ei înoată de două-trei ori pe an la campionatele naționale și să se întreacă cu cei pe care îi idolatrizează sau îi văd doar la televizor.” »
Deci sa înțelegem: echivalentul bugetului pe 1.5 ani al federației, cheltuit pe o săptămâna în care aproximativ 200 de copii și părinții lor apucă să vadă live niște concurenți din Europa, și în același timp alti 8-10 înotători romani de lot național concurează in bazinul lor. Înduioșător. Asta SIGUR va stimula înotul de performanță în România pentru următoarele generații !!… 5
4. “Stimulăm turismul și economia locală, vin sute de sportivi și de suporteri”
« Un alt beneficiu evidențiat de fosta înotătoare e cel turistic: „În al doilea rând, noi ca țară câștigăm respectul și foarte multe din punct de vedere al turismului. Lumea își schimbă părerea despre ce înseamnă România. Sunt foarte mulți oameni care au rămas cu o părere greșită despre țara noastră și care au refuzat să mai vină în România, au rămas cu vechea părere de pe vremea comunismului, și care încă de anul trecut au fost impresionați de ceea ce au văzut în țara noastră. Și sunt ferm convinsă că asta o să atragă și din punct de vedere al turismului.” »
Nu mi-e clar de când s-au transformat președinții de federații sportive naționale în strategi pe problema dezvoltării turismului Românesc. Președinții de federație au ca atribut principal dezvoltarea sportului pe care îl conduc, și obținerea de performanțe la nivelul echipei naționale. A existat în trecut situația inversă: ministrul turismului, Elena Udrea, a ținut morțiș să organizeze Gala Bute în România, cu ceva bani europeni. We all know how that went…
Banii publici pentru sport sunt destinați să aducă beneficii în sport, nu în turism. Ar exista desigur zeci de alte proiecte care ar putea atrage mai mult de cei 200 - 300 de vizitatori veniți cu ocazia acestui campionat european.
Mai mult, genul acesta de afirmații prezumtive și tânguitoare, despre impresia oamenilor din străinătate despre România, și părerea lor veche rămasă de pe vremea comunismului, nu sunt susținute de date6 și sunt doar o placă bună pentru a zgândări niște complexe (vezi punctul 1 de mai sus).
Beneficiari reali, beneficiari prezumtivi
In realitate, cheltuirea unor sume colosale de la bugetul public pentru organizari de competiții sportive are ca beneficiari indirecți președinții de federații, care câștigă vizibilitate în fața forurilor de conducere internaționale (cărora le bagă în conturi taxele deloc mici de organizare). Nu de puține ori, aceștia le rasplatesc federalilor efortul, prin susținere politică la alegerea lor în funcții în aceste organizații.
Dar asta este bine și pentru România, nu ? Nu ne dorim să avem în fruntea LEN (sau al oricărui organism sportiv internațional) pe un român ?
Sincer, eu nu reușesc să identific cum va ajuta asta înotul sau sportul românesc în general. Va beneficia David Popovici de culoare mai bune în calificări ? Arbitraje favorabile la polo ? Se dau ceva sume pentru dezvoltare juniori, pentru formare antrenori, iar membri din CEx își favorizează propriile țări ? Nicidecum. Beneficiul este aproape exclusiv pentru persoana ajunsă acolo.
Și deci, pentru asta + un campionat bine organizat la Otopeni unde toată lumea s-a simțit bine o săptămână, a meritat să spargem 2 milioane de euro de la buget ?
Federații care sunt majoritatea încă datoare la alte capitole pe plan intern față de membrii lor: website, transparență, statistici și rezultate în timp real, streaming-uri, etc. „Noi suntem opt oameni în federație ” declara Camelia Potec în interviul pt Andreea Giuclea.
Aici intervine o problema mai de substrat : a defini ce fel de performanțe ne dorim în sport, ca țară. La nivel de club? (CSM București, Dinamo, etc?) La nivel de loturi naționale ? La câteva sporturi anume (canotaj, handbal, înot) - și țintim doar medalii ? Sau la multe sporturi, și ne mulțumim cu orice loc 1-6 sau 1-8 ? Strategia Națională pentru Sport nu reușește, din păcate, să definească acest aspect esențial.
Subvenția a fost de 4 milioane euro, conform declarațiilor Cameliei Potec aici, dar costul total a fost de “doar” 2 milioane. Nu știm dacă diferența va fi returnată sau va rămâne federației.
FR Polo a organizat si ea Mondial de U20 la Otopeni. FR Lupte, FR Handbal, toate danseaza in hora organizarilor de competiții și cer bani de la buget, dar in același timp deplâng lipsa de fonduri pentru dezvoltare.
Vă las pe voi să calculați cât ar fi costat 150 de bilete de avion pană la Budapesta sau Berlin să zicem, cu tot cu 2 nopți de cazare, pe banii federației, pentru a trimite cam același număr de copii + părinții însoțitori să vadă un European live altundeva. Eu zic că sub 30,000 euro.
In realitate, numărul de vizitatori străini în România a crescut exponential din 1990 încoace.